Politica de acceptanta

1. Condiții generale

1.1 Este interzisă publicarea pe serverele furnizorului de conținuturi sau trimiteri (links) către astfel de conținuturi care: (i) încalcă ori prejudiciază în orice mod drepturile de proprietate intelectuală ale altor persoane ori alte drepturi; (ii) au conținut obscen sau pornografic sau de natură violentă; (iii) au conținut defăimător sau calomnios; (iv) au conținut cu caracter rasial ori discriminatoriu; (v) conțin viruși, cai troieni sau altele similare; (vi) conțin software piratat sau se adresează celor care piratează software ori practică orice activități similare. Încălcarea acestor prevederi este considerată o încălcare a „Politicii de acceptanță” ce duce la terminarea imediată, fără preaviz și fără posibilitatea de ramburs parțial sau total al sumelor contractate și a contului clientului.

1.2  Beneficiarii pachetelor de găzduire „shared” nu au dreptul de a stoca pe serverele Host Expert alt conținut în afară de fișierele site-ului propriu și mailurile asociate contului. Spațiul de stocare pus la dispoziție de Host Expert poate fi utilizat exclusiv pentru stocarea fișierelor site-ului și a mailurilor. Furnizorul are dreptul de a șterge fișierele care nu se încadrează în limitările menționate în toate situațiile în care utilizatorul încalcă aceste prevederi, fără alte formalități, fără notificare și fără a putea fi obligat la plata de despăgubiri către utilizator. Încălcarea acestor prevederi este considerată o încălcare a „Politicii de acceptanță” ce duce la terminarea imediată, fără preaviz și fără posibilitatea de ramburs parțial sau total al sumelor contractate și a contului clientului.

1.3 Utilizarea în orice mod a serviciilor Host Expert pentru desfășurarea oricăror activități ilegale sau care au legătură cu activități ilegale, incluznd, dar fără a se limita la pătrunderea în alte sisteme, fraude cu cărți de credit, furturi, amenințări sau violență, precum și orice încercare de subminare sau de provocare de pagube unui server Host Expert sau unui client al Host Expert este interzisă și este considerată o încălcare a „Politicii de acceptanţă” ce duce la terminarea imediată a contului clientului, fără preaviz şi fără posibilitatea de ramburs parţial sau total al sumelor contractate. 

1.4 Defăimarea, jignirea sau aducerea de injurii prin orice mijloc la adresa Host Expert, a oricărui angajat, client, furnizor sau partener al Host Expert este considerată o încălcare a „Politicii de acceptanţă” ce duce la terminarea imediată a contului, fără preaviz şi fără posibilitatea de ramburs parţial sau total al sumelor contractate.

 

2. Limitari VDS

2.1 Utilizarea în exces a resurselor alocate oricărui VDS (abuzarea resurselor prin generarea de consum susținut sau excesiv conform 2.2) atrage după sine notificarea clientului de către personalul tehnic Host Expert în vederea optimizării serviciilor sau a unui upgrade.

2.2 Prin abuz de resurse se înțeleg următoarele: generarea unui load mai mare de două ori decât numarul de core-uri alocate timp de 15 minute; consumarea a mai mult de 1.000.000 (un milion) inodes; generarea a mai mult de 200 procese simultane pe o perioadă mai mare de 10 minute; utilizarea susținută a magistralelor I/O; utilizarea a mai mult de 20 socket-uri.

2.3 Imposibilitatea optimizării serviciilor curente şi refuzul clientului de a se conforma normelor de folosire a serviciilor VDS necesare funcționării corespunzătoare a nodurilor de virtualizare Host Expert este considerată o încălcare a „Politicii de acceptanţă” ce duce la terminarea contului clientului cu preaviz de 1 zi şi cu posibilitatea de ramburs parţial sau total a sumelor contractate. Acest lucru este la latitudinea Host Expert. 

 

3. Limitări servere dedicate și colocare 

3.1 Aducerea în spaţiul de colocare contractat prin intermediul Host Expert a oricăror materiale (exemplu: lichide, materiale explozibile, arme de foc, sisteme de bruiaj etc.) care pot crea prejudicii sau daune sub orice formă pentru Host Expert, clienţii, personalul, furnizorii, partenerii sau echipamentele existente în spaţiul de colocare este strict interzisă şi este considerată o încălcare a „Politicii de acceptanţă” ce duce la terminarea imediată, fără preaviz a contului clientului şi fără posibilitatea de ramburs parţial sau total al sumelor contractate.

3.2 Imaginile folosite pe site pentru prezentarea produselor au rol informativ și nu creează obligații contractuale. 

3.3 Orice daune de orice fel aduse oricărui alt client, furnizor, partener sau echipament al acestora, existenţi în spaţiul de colocare este considerată o încălcare a „Politicii de acceptanţă” ce duce la terminarea imediată, fără preaviz a contului clientului şi fără posibilitatea de ramburs parţial sau total al sumelor contractate.

 

4. Limitări web hosting și limitări de resurse  

4.1 Pentru toate conturile de web hosting (găzduire) sunt interzise următoarele:

  • Folosirea mai mult de 15 minute a mai mult de 10% din resursele serverului de găzduire. În acest sens, Host Expert poate aplica limitări manuale sau automate sau poate suspenda clientul după caz.
  • Folosirea contului de web hosting pentru stocarea în masă de fișiere (file hosting) în regim public sau privat. Conturile de găzduire web pot fi folosite doar pentru a găzdui fișierele site-urilor aferente.
  • Folosirea contului de web hosting pentru a rula aplicații (sau a stoca date) de tip: web spider, IRC, orice date de tip P2P (de exemplu, torrent), jocuri real-time, proxy.
  • Folosirea contului de web hosting pentru a stoca mai mult de 100.000 fișiere (inodes). 

4.2 Host Expert își rezervă dreptul de a aplica asupra conturilor de web hosting orice limitări consideră de cuviință pentru a asigura buna funcționare a serverelor de găzduire și pentru a proteja clienții de eventuale degradări de performanță.

4.3 În cazul atacurilor informatice, Host Expert își rezervă dreptul de a modifica parțial sau total datele găzduite ale clienților pentru a proteja serverele de tip shared. Acest lucru include și nu se limitează la terminarea în totalitate, fară preaviz, a contului clientului.

4.4  În cazul migrării site-urilor și aplicațiilor de pe un alt server Host Expert nu își asumă nicio responsabilitate cu privire la integritatea, consistența și/sau conformitatea parțială sau totală a datelor migrate pe serverele noastre.

 

5. Backup 

5.1 Host Expert oferă clienților posibilitatea de a avea backup pentru datele active în funcție de serviciul comandat. 

5.2 Host Expert va depune toate eforturile pentru asigurarea celui mai înalt standard de calitate posibil cu privire la integritatea datelor de pe serverele proprii de backup, dar nu oferă nicio garanție asupra acesteia în orice moment, acesta fiind un serviciu adițional cu rol preventiv. În acest sens clienților le este recomandat pentru siguranță maximă să efectueze periodic cel puțin un backup pe sistemele proprii.

Acest site foloseste cookies! Vezi politica de confidentialitate. Am inteles, inchide mesajul. x